-
Contact
400009 Cluj Napoca
12 Napoca StreetCUI: RO5121283
RC: J12/4248/1993
Phone no: +40-264-594.541
Fax no: +40-264-594.538
Mobile: +40-728-330.857
Email: office(at)maxintermedia.ro - Partners
- Useful links
[Translate to English:] Chirii de 100 de euro la apartamente în Cluj
[Translate to English:] Anul trecut, proprietarii au redus cu câteva zeci de euro preţurile pentru locuinţele din oraş. Cu toate acestea, chiriile au scăzut mai puţin decât în Timişoara sau Constanţa.
|
| ![]() |
[Translate to English:] Chiriile solicitate pentru apartamentele din blocuri vechi din municipiul Cluj-Napoca s-au diminuat, în medie, cu 6% pe parcursul anului trecut, arată analiza unui portal imobiliar. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în cazul apartamentelor de două camere. Dintre marile oraşe din ţară analizate, cele mai mici scăderi au fost constatate la Cluj.
Preţurile afişate pentru garsoniere în cartierele Clujului la acest început de an pot varia de la 100 la peste 220 de euro, dar cele mai multe dintre oferte sunt negociabile. În cartierul Zorilor, cei care îşi caută o locuinţă găsesc garsoniere de 170-200 de euro, potrivit anunţurilor din piaţă. Peste 150 de euro costă lunar şi plata chiriei într-o astfel de locuinţă în cartierele Mărăşti sau Gheorgheni. Spre exemplu, pe str. T. Mihali o garsonieră în bloc nou este scoasă pe piaţă pentru 150 de euro, pe Dunării o garsonieră ajunge la 200 de euro, iar pe Năsăud, la 210 euro. În cartierul Mănăştur se găsesc oferte de 130 de euro, de 450 de lei, dar şi de 180 de euro. În cartierul Iris, preţurile scad destul de mult faţă de cele din zonele bine cotate ale oraşului şi se învârt în jurul sumei de 100 de euro.
Proprietarii de apartamente din Cluj s-au arătat dispuşi să negocieze preţurile şi în al treilea an de criză pe piaţa imobiliară. Astfel, chiria pentru un apartament de două camere din Cluj a scăzut din primăvară în toamnă cu 30 de euro. “Apartamentul a fost închiriat din primăvară până în septembrie cu 220 de euro. A stat gol cam o lună. Am încercat să îl închiriem cu 200 de euro, iar în final am negociat la 190 de euro”, spune proprietarul unei locuinţe. Apartamentele de două camere din Mănăştur sunt scoase pentru închiriere cu 200-250 de euro, în Gheorgheni se găsesc preţuri de la 200 (Albac) la 350 de euro (Rebreanu), în Grigorescu chiriile sunt de 220-240 de euro, iar în Mărăşti există oferte care ajung la 300 de euro, în zona BRD, chiar pentru locuinţe nemobilate.
În funcţie de zonă, de imobil şi facilităţi, chiriile solicitate trec chiar de 400 de euro. Astfel de oferte se găsesc în zona Plopilor, unde un proprietar solicită 450 de euro pentru un apartament cu două camere, sau ultracentral, unde chiria ajunge la 850 de euro, în acest caz este însă vorba despre un apartament situat la parterul unui imobil monument istoric de un singur etaj. “Mi-am renegociat chiria anul trecut şi am ajuns la 220 de euro pentru un apartament de două camere. Înainte plăteam 300, apoi am scăzut la 250. Mi s-a părut firesc ca proprietarul să mai lase din preţ, ţinând cont că veniturile s-au diminuat, iar în întreaga zonă chiriile au scăzut”, spune o chiriaşă care locuieşte într-un imobil situat pe Calea Floreşti.
Chiriile solicitate pentru apartamentele din blocuri vechi din Cluj-Napoca au scăzut, în medie, cu 6% pe parcursul anului trecut, potrivit unui raport al portalului MagazinulDeCase.ro, serviciu de tranzacţii imobiliare. Studiul reflectă evoluţia chiriilor cerute de proprietari în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara. “Garsonierele sunt cele care nu s-au depreciat deloc din punctul de vedere al chiriilor. La începutul anului un proprietar cerea 160 euro/lună pentru o garsonieră, iar în ultimul trimestru al anului 2010 chiria a rămas aceeaşi. La celălalt pol sunt apartamentele cu două camere care înregistrează cele mai mari scăderi, de 16 %, de la 250 la 210 euro”, susţin reprezentanţii portalului. La nivelul oraşelor de provincie, cea mai mare scădere a fost înregistrată în Timişoara, arată acelaşi studiu, unde chiriile cerute de proprietari s-au diminuat cu 16 % în ultimul trimestru din 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. În Constanţa, chiriile au scăzut, în medie, cu 11 % la sfârşitul anului 2010, comparativ cu ultimul trimestru din 2009.
(Sursa: www.ziuadecluj.ro)
Publication date : 07-01-11
Services
Consultancy
Our experts and partner companies provide our clients with assistance in taking the best decisions, during the negotiation process and...
BIROURI Cluj Napoca
The relocation services supplied by Maxintermedia release from moving stress both the companies or the institutions and its customers,...
Spatii comerciale Cluj Napoca
Our company's marketing department together with partners in the advertising field improves essentially the projects developed by clients...
Market researches
To meet the demands of our clients, Maxintermedia team conducts a rigorous market research, providing our clients with specialized...
Valuation and expert's report
Valuation and expert's report represent specialized areas which may cause problems to the clients involved in real estate activities....
Property Management
The idea of property management means a continuous cooperation between those who are in charge with the administration of the property,...



